top of page

Incepand cu data 25 Mai 2018 a intrat  în vigoare a  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 Aprilie 2016 pentru protecţia persoanelor fizice cu privire la procesarea datelor personale şi libera mişcare a acestor date, şi abrogarea Directivei 95/46/EC (Regulamentul General de Protecţie a Datelor Personale/General Data Protection Regulation), cunoscut şi ca GDPR.

Aşadar, vrem să vă informăm care sunt drepturile dumneavoastră cu privire la modul în care vă procesăm datele personale.

Care sunt datele despre care vorbim?

Datele personale reprezintă orice informaţie care poate duce la identificarea unei persoane. Deci, în primul rând includ informaţii care pot duce la identificarea dumneavoastră, ca de exemplu:

  • numele de familie şi prenumele, coduri numerice de identificare precum: codul de identificare fiscală (CIF), numărul de înregistrare la Registrul Comerţului, numărul unui buletin

  • adresa şi datele de contact, de exemplu numărul de telefon, adresa de e-mail, etc.

         Procesăm aceste date destinate emiterii facturilor de servicii, colectarea creanţelor legate de acestea precum şi rezolvării solicitărilor dumneavoastră în legătură cu activitatea desfăşurată de ASOCIATIA ”KINETO BEBE”.

         Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării de către ASOCIATIA ”KINETO BEBE”  şi sunt comunicate numai următorilor destinatari: persoanelor vizate. Am numit în funcţie Responsabilul de Protecţia Datelor cu Caracter Personal, pe care îl puteţi contacta pentru orice are legătură cu procesarea datelor dumneavoastră personale şi pentru drepturile pe care le aveţi cu privire la aceste aspecte. Puteţi face o solicitare către responsabilul privind Protecţia Datelor, pe email la contact@kinetobebe.ro

De ce şi cu ce scop vă procesăm datele personale?

         Vă putem procesa datele personale în următoarele scopuri, în baza intereselor legitime ale operatorului (Articolul 6 (1) din GDPR), respectiv:

  • pentru a răspunde plângerilor şi altor cereri pe care le primim de la dumneavoastră;

  • pentru a analiza calitatea serviciilor noastre, evaluăm nivelul dumneavoastră de satisfacţie  cu privire la modul în care vă administrăm cazul şi verificăm dacă acţiunile noastre au fost realizate adecvat;

  • pentru a afla ce preferinţe aveţi, inclusiv prin profilare, astfel încât să adaptăm modul în care vă contactăm, ce vă putem oferi sau modul în care plătiţi datoria, pentru a răspunde necesităţilor dumneavoastră.

Mai putem să vă procesăm datele cu următoarele scopuri:

  • luare unor acţiuni înainte de a semna un angajament de plată sau unde este necesar să onorăm sau să întocmim un contract de servicii  pentru dumneavoastră (Articolul 6 (1)(b) al GDPR).

         În plus, avem obligaţia legală de a vă procesa datele personale pentru scopuri contabile şi fiscale (Articolul 6 (1.c) al GDPR) precum şi pentru soluţionarea reclamaţiilor dumneavoastră.

Cât timp stocăm datele dumneavoastră personale?

Perioada în care datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Operator depinde de scopul prelucrării. Este de obicei condiţionată de:

• termenul relațiilor contractuale – în cazul în care aţi încheiat unul;

• cerinţele stabilite în legislaţia internă (de exemplu, obligaţia de a păstra documentaţia contabilă).

           În cazul în care v-aţi dat acordul pentru prelucrarea datelor dumneavoastră personale, de ex. pentru scopuri de marketing, datele dumneavoastră personale vor fi procesate până când vă veţi retrage acest consimţământ.

Cui vă vom dezvălui datele personale?

          Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de către:

          Datele dumneavoastră pot fi, de asemenea, puse la dispoziţia entităţilor care sprijină procesul de recuperare a creanţelor, cum ar fi firmele de avocatură, companiile care oferă servicii de stocare şi arhivare a documentelor, birouri de informaţii economice,  entităţi care furnizează servicii poştale sau de curierat, precum şi consultanţilor sau auditorilor noştri.

Trebuie să ne furnizaţi datele dumneavoastră personale?

         Datele dumneavoastră sunt furnizate către subscrisa în mod voluntar. În măsura în care datele dumneavoastră personale sunt procesate pentru a încheia un angajament, nefurnizarea aceloraşi date va face imposibilă încheierea şi executarea angajamentului.

Datele obţinute de la alte entităţi

         În cazul în care, se iniţiază pentru recuperarea datoriei executarea silită, este posibil să obţinem sau să actualizăm datele dumneavoastră pe baza informaţiilor primite de la executorii judecătoreşti în legătură cu procedurile de executare în curs.

          În conformitate cu precizările de mai sus, precizăm faptul că putem obţine următoarele categorii de date personale: numele şi prenumele, adresa şi datele de contact, datele de identificare numerică (cum ar fi: seria şi numărul cărţii de identitate), informaţii privind datoria (cum ar fi: sumele datoriei, componentele şi sursele acesteia), informaţii privind procesul de colectare a datoriilor (inclusiv plăţile efectuate, plângerile depuse, procedurile judiciare şi de executare), informaţii privind plăţile efectuate, informaţii privind garanţia pentru rambursarea datoriilor, informaţii privind situaţia financiară şi economică (cum ar fi veniturile şi sursele acestora, activele, inclusiv proprietatea).

Profilarea şi luarea de decizii automate

         Dorim să vă informăm că datele dumneavoastră, vor fi procesate prin mijloace automate, inclusiv prin profilare. Profilarea înseamnă că datele dumneavoastră personale sunt utilizate pentru a vă evalua preferinţele, şi pentru a afla care este metoda preferată de contact pentru platile efectuate catre operator, de ex. dacă doriţi să ne contactaţi prin telefon, personal sau numai prin poştă, pentru a găsi o astfel de ofertă de rambursare a datoriilor, în funcţie de varianta cea mai favorabilă pentru dumneavoastră şi pentru a analiza modul în care rambursarea datoriilor poate fi executată, adică prin soluţionarea pe cale amiabilă sau prin proceduri judiciare. Prin urmare, puteţi contesta o decizie privind situaţia dumneavoastră particulară, care a fost luată în mod automat prin depunerea unei plângeri. Aceasta va fi investigată de angajatul nostru care este autorizat să ia decizii.

Ce drepturi aveţi în legătură cu datele dumneavoastră şi cum puteţi să vi le exercitaţi?

         În activitatea noastră, ne asigurăm că drepturile care decurg din GDPR pot fi exercitate. Conform GDPR, aveţi dreptul:

• să obţineţi informaţii privind prelucrarea datelor dumneavoastră personale şi o copie a acestora;

• să transferaţi datele cu caracter personal furnizate de dumneavoastră ca rezultat al încheierii unui acord sau în baza consimţământului dumneavoastră;

• obiectaţi asupra prelucrării datelor dumneavoastră personale, în special din motive legate de situaţia dumneavoastră particulară. De regulă, exercitarea dreptului de opozitie împiedică prelucrarea datelor cu caracter personal. Trebuie să vă amintiţi, totuşi, că un astfel de efect nu va fi produs în cazul în care am demonstrat că există motive întemeiate pentru procesare, care au prioritate faţă de obiecţii sau în cazul în care am demonstrat că există motive pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea drepturilor noastre.

De asemenea, puteţi solicita ca:

• datele dumneavoastră să fie rectificate, dacă datele pe care le avem sunt inexacte, de ex. nu mai sunt de actualitate sau sunt incomplete;

• datele dumneavoastră personale trebuie şterse („dreptul de a fi uitat”) în cazul în care: datele nu mai sunt necesare în raport cu scopul pentru care au fost colectate sau prelucrate, datele au fost procesate ilegal, ştergerea datelor este cerută de lege, v-aţi opus prelucrării datelor dumneavoastră, v-aţi retras acordul pentru prelucrarea datelor.

• prelucrarea datelor dumneavoastră personale să fie restricţionată, ceea ce înseamnă că vă puteţi limita procesarea în viitor, în cazul în care aţi contestat exactitatea datelor personale, procesarea este ilegală, dar nu doriţi ca datele personale să fie şterse, nu mai avem nevoie de datele dvs, însă va trebui să vă apăraţi sau să vă exercitaţi un drept; vă opuneţi prelucrării datelor – până când se va constata că există motive legitime pentru procesare, înlăturând motivele opoziţiei.

Vă rugăm să observaţi că:

         În conformitate cu GDPR, nu vom şterge datele dumneavoastră personale în măsura în care prelucrarea este necesară pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea drepturilor noastre conferite de lege, de ex. o cerere de rambursare a datoriilor sau o obligaţie legală de prelucrare a datelor, de ex. obligaţia de a păstra documentaţia contabilă. Cu toate acestea, în cazul în care în urma unei solicitări din partea dumneavoastră, vom restrânge prelucrarea datelor dumneavoastră, vom fi în continuare îndreptăţiţi să prelucrăm datele dumneavoastră pentru a ne exercita sau apăra drepturile noastre conferite de lege.

         În cazul în care datele personale sunt procesate pe baza consimţământului dumneavoastră, vă amintim că puteţi să îl retrageţi în orice moment. Consimţământul nu va afecta totuşi legalitatea utilizării datelor de către operator pe baza consimţământului înainte de retragerea acestuia.

Dacă doriţi să vă exercitaţi drepturile de mai sus, puteţi să ne trimiteţi cererea completată.

• prin e-mail la: dpo@kinetobebe.ro

• prin poştă la: Mun. Bucuresti, Sec 2, Calea Mosilor , nr 158, etaj 6 , Camera KinetoBebe

• în persoană, contactând reprezentant nostru: Data Protection Officer (DPO) printr-o programare realizata pe adresa dpo@kinetobebe.ro.

DESCĂRCAȚI CEREREA AICI

        De asemenea, puteţi depune o plângere la o autoritate de supraveghere care se ocupă de protecţia datelor cu caracter personal, respectiv Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (A.N.S.P.D.C.P).

Nota de informare GDPR

bottom of page